43 de medici morti in timpul garzii sau a doua zi. Un medic din Craiova a facut dezvaluirea
Medicul Livia David de la Spitalul Judeţean din Craiova a postat pe Facebook, cu ajutorul colegilor din ţară, o listă cu 43 de medici care au murit în timpul gărzii sau a doua zi. ”Sunt poveşti de viaţă şi, din păcate, de moarte, absolut reale care impun luarea unor măsuri reale care să oprească această avalanşă a morţilor subite în rândul medicilor”, a scris Livia David care face apel la parlamentari să recunoască gărzile ca fiind vechime în muncă. ”Când moare un medic, moare speranţa a mii de alţi oameni”, mai spune medicul din Craiova.
”Lista colegilor decedaţi prematur, în gărzi sau după ele, în timpul serviciului sau imediat după. (…)Aş dori că să nu privim aceste nume doar din perspectiva statistică: nişte numere înşiruire pe hârtie. Au fost colegii şi prietenii noştri, fiecare cu povestea sa, una care ar merită cu prisosinţă să fie menţionată. Fiecare poveste în parte mi-a atins inima, la propriu… Vă împărtăşesc doar câteva. E povestea chirurgului care, după gardă, în sala de operaţie, făcându-i-se rău, a preferat să continue, până a terminat ceea ce începuse.
Colegii s-au oferit să îl ajute, să termine ei, dar i-a refuzat. După ultimul fir a cerut să fie dus la SMURD…a fost prea târziu. E povestea cardiologului cu diabet şi probleme cardiace ce făcea peste 10 gărzi pe luna şi pentru care nu s-a găsit un elicopter SMURD. Toate erau ocupate. Toate sunt destine frane înainte de vreme. Unul a lăsat în urmă trei copii mici, altul a trecut în lumea celor drepţi cu doar o lună înaintea cununiei unicului copil”, a scris pe Facebook medicul Livia David.